Titularizare 2022: Rata de promovare a crescut cu 2,05% după rezolvarea contestațiilor

În urma soluționării contestațiilor, rata de promovare înregistrată la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar a crescut cu 2,05%. Astfel, au existat mai multe note egale sau mai mari de 7 în raport cu prima afișare, transmite Ministerul Educației.

După afișarea rezultatelor inițiale, au fost depuse 5.083 de contestații (6.248 în anul anterior). 

În cazul a 4.915 contestații (96,69%), notele au fost modificate astfel: 

  • pentru 3.062 de lucrări notele inițiale au fost mărite
  • pentru 1.853 de lucrări notele inițiale au fost micșorate.

Cu acest prilej, rata notelor ≥ 7 (șapte) a crescut de la 48,68% la 50,73% (46,71% în 2021), procentul notelor între 5 și 6.99 fiind de 32,96% (în scădere comparativ cu anul trecut -35,02%).

Din promoția curentă, 46,98% dintre candidați au obținut note ≥ 7 (șapte), în creștere față de anul trecut: 42,65%.

146 de candidați au obținut nota 10 (număr nemodificat față de prima afișare), iar 12.456 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

În centrele de evaluare au fost notate 24.843 de lucrări, din cele 24.862 transmise spre evaluare, întrucât lucrările a 19 candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.

„Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Educației.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va face în ședințele de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 29 iulie şi 1 august.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal