În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au efectuat o acțiune pe raza comunei Hamcearca în vederea verificării respectării Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, care s-a soldat cu confiscarea a 15.600 de kilograme de trufe negre.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 37.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.171/201, iar trufele au fost predate Ocolului Silvic Cerna spre valorificare.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, valoarea bunurilor confiscate este de 1949,22 de lei.
În continuare, polițiștii vor efectua astfel de acțiuni în vederea prevenirii încălcării normelor legale.
Discussion about this post