Record de adopții în primele trei luni ale anului

Record de adopții în primele trei luni ale anului

În primele trei luni ale anului, au fost adoptați 418 copii aflați în grija statului, cu 100 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut. Familiile continuă să adopte într-un număr record, a anunțat Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului si Egalității de Șanse. În prezent, în România sunt 6000 de copii adoptabili.

În 2021, România a înregistrat un record absolut în materie de adopții, spune ministrul Familiei. 1653 de copii și-au găsit familiile-pereche, cei mai mulți din ultimii 20 de ani.

„Simplificarea legislației în privința adopției a contribuit decisiv la impulsionarea adopției, iar acest trend trebuie să fie păstrat și chiar îmbunătățit. În același timp, unul dintre lucrurile care mă preocupă constant de la preluarea mandatului de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este accelerarea procesului de închidere a ultimelor centre de plasament din țară și găsirea celor mai bune soluții pentru copiii aflați în îngrijirea statului: fie reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă, fie adopția, iar daca aceste variante nu sunt posibile – repartizarea acestor copii în grija asistenților maternali sau găzduirea lor în case de tip familial”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit ministrului, la sfârșitul lunii martie în sistemul de protecție specială erau aproximativ 45.000 de copii. Dintre aceștia, în centrele de plasament sunt în continuare peste 2.800 de copii, restul fiind deja îngrijiți în case de tip familial, apartamente, de asistenți maternali, de rude sau fiind în plasament la alte familii.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: