A murit unul dintre „greii” din lumea modei 

Creatorul de modă japonez Issey Miyake, cu o carieră de peste cinci decenii în domeniu, s-a stins la vârsta de 84 de ani. 

Suferea de o maladie necruțătoare, care l-a doborât în seara de 5 august, după cum a precizat un reprezentant al biroului său din Tokyo. Vestea a fost făcută publică însă abia acum. 

Issey Miyake s-a făcut remarcat, printre altele, prin pliseurile care nu se șifonează și prin gulerul negru, înalt, preferat de amicul său, Steve Jobs. 

După ce a scris istorie în lumea designului vestimentar și a parfumurilor, în 1997 s-a retras din lumina reflectoarelor și s-a dedicat cercetării. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal