Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu Constanța, alături de Poliția Transporturi – Biroul de Investigare a Fraudelor au desfășurat mai multe controale cu privire la modul în care sunt depozitate și reciclate deșeurile din municipiu.
În urma controalelor, un operator economic s-a ales cu amenzi în valoare totală de 100.000 de lei pentru nerespectarea condițiilor din autorizația de mediu. Totodată, o autoutilitară plină cu deșeuri metalice a fost confiscată, iar șoferul acesteia a fost amendat cu 30.000 de lei.
„S-a constatat că activitatea de colectare deșeuri nepericuloase se desfășoară pe o suprafață mai mare față de cea autorizată și că nu au fost luate măsuri de colectare separată a deșeurilor, în vederea asigurării unui grad înalt de reciclare și valorificare”, explică reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu Constanța.
Nu în ultimul rând, o persoană a fost sancționată cu amendă de 15.000 lei pentru nerespectarea obligației de a se asigura, în calitate de deținător, că deșeurile sunt pregătite pentru reciclare sau sunt supuse altor operațiuni de valorificare, în scopul aplicării ierarhiei deșeurilor și fără a genera riscuri pentru mediu.









