Portul Militar din Constanța s-a transformat astăzi într-un adevărat furnicar. Mii de turiști aflați în vacanță pe litoral, dar și sute de localnici au participat astăzi la „Ziua Porților deschise” în Portul Constanța. Le-au luat ochii navele militare ancorate la mal. Le-au cercetat în amănunt, din sala motoarelor și până în cabina de comandă. S-au uitat cu admirație la tunurile fregatelor și au încercat să vadă cum funcționează armamentul marinarilor. Evenimentul face parte din manifestările organizate de Forțele Navale cu ocazia Zilei Marinei Române.
În uniforme albe și strălucitoare, marinarii români au primit o misiune specială: i-au ghidat pe curioși pe punțile navelor aflate în dotarea Forțelor Navale Române, dar și la bordul elicopterului IAR330 Puma Naval. Fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, precum și Nava Școală Mircea au fost principalele puncte de atracție. Și chiar dacă nu au mai avut voie la manșă, cei are au urcat la bordul elicoptetului au fost foarte încântați.
„Este foarte frumos! Este pentru prima oară când venim, dar ne place și este o ocazie pentru cei mici să își facă o idee despre ce înseamnă să fi marinar în Marina Romană”, a declarant un turist.





De departe însă cei mai încântați de vizită în Portul Militar au fost copiii, iar armele pe care în mod normal le folosesc militarii români în misiunile de război au fost preferatele picilor. Aruncătorul de grenade, armele cu amortizor sau mitraliere de companie au fost astăzi mânuite cu dibăcie de copii.
„Am încercat să arătăm publicului tot cei avem noi mai bun. Fregata „Regele Ferdinand” (F-221), Nava-Școală „Mircea”, dragoarele maritime „Locotenent Lupu Dinescu” și „Sublocotenent Alexandru Axente”, nava purtătoare de rachete „Lăstunul”, nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” și șalupa de cercetare hidrografică „Ocean 1” au primit astăzi vizitatorii, împreună cu un elicopter IAR 330 Puma Naval, un dispozitiv mobil de lansare, expoziții de torpile și mine antisubmarin, mijloace terestre de luptă specifice infanteriei marine, expoziții de tehnică, aparatură optică de observare și orientare, precum și standuri interactive cu armament ușor de infanterie, prezentate de către scafandrii militari și pușcașii marini”, a precizat Cornel Pavel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române.
Anul acesta pentru prima oară a fost amenajată o zonă specială unde împătimiții jocurilor pe calculator au avut ocazia să simuleze bătălii navale.
Atmosfera a fost întreținută de Fanfara Forțelor Navale Române și formația muzicală a Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, care i-au invitat pe turisti chiar și la o horă pe dana militară din Portul Constanța.






