Tulcea: Au fost desemnați câștigătorii Concursului Naţional de Proză „Valentin Şerbu”
În perioada 1 iunie- 22 august a avut loc la Tulcea prima ediţie a Concursului Naţional de Proză „Valentin Şerbu”. Au participat 100 de concurenți din România și din afara țării.
Concursul s-a adresat autorilor în vârstă de cel puțin 16 ani care nu au debutat editorial în proză cu volum propriu şi a fost structurat pe două secţiuni: proză, (texte de 10-15 pagini) și „Miniaturi narative”, (texte de 4-6 pagini). Lucrările au fost prezentate în limba română.
Președintele juriului a fost prozatorul Ovidiu Dunăreanu, redactor şef al Revistei Literare „Ex Ponto”, Constanţa.
La secțiunea proză s-au acordat următoarele premii:
-Premiul „Valentin Şerbu” (2000 de lei)- Lilioara Macovei, din Bacău, pentru lucrarea „Misterele din Mair Cana”;
-Premiul I (1500 de lei) – Ioana-Rodica Dumitru, din Ploieşti, Prahova, pentru lucrarea „Semper Invicta”;
-Premiul II (1200 de lei) – Silvia Cerşamba, din Tulcea, pentru lucrarea „Lumi paralele”;
-Premiul III – (1000 de lei) – Nicolae Ion Cîrstea, din Bucureşti, pentru lucrarea „Frenetica Esmeralda şi harul incertitudinii”
-Premiul Special al Juriului (800 de lei) – Antonia-Leontina Marta, din Sânmartin, Bihor, pentru lucrarea „Umbrele infernului”.
Premiile Secţiunii „Miniaturi narative” au fost următoarele:
– Premiul Secţiunii „Miniaturi Narative” (700 de lei) – Dana Ştefania Braşoavă, din Bucureşti, pentru lucrările „Gottfrid” şi „Suru”
-Premiul I (600 de lei) – Adina Codruţa Ungur Cîrlea, din Cluj-Napoca, pentru lucrările „Lulu” şi „Musca”.
-Premiul II (500 de lei) – Liliana Sime din Oradea, Bihor, pentru lucrările „Mereu îndrăgostit de zâmbetul Evei” şi „Rătăciţi prin Serbia”
– Premiul III (400 de lei) – Bogorodea S. Ioana, din Tulcea, pentru lucrările „Monstrul dinăuntru” şi „O zi ca oricare alta”
-Menţiune (300 de lei) – Patricia-Florina Pătraşcu, din Piteşti, Argeş, pentru lucrarea “Zbor prin întuneric”.
Concursul a fost organizat de Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea






Fii primul care comentează acest articol.