Prima zi de școală se apropie cu pași repezi, motiv pentru care pregătirile din sutele de unități de învățământ sunt în toi. Din păcate, nu toate sunt pregătite din punct de vedere igienic sau a siguranței.
La nivelul județului Constanța, în prezent există 510 unități de învățământ care își vor aștepta elevii în data de 5 septembrie, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean din Constanța.
Dintre acestea, în ceea ce privește paza, 52 dintre unități își asigură serviciul în regie proprie, 112 sunt în siguranță cu ajutorul firmelor specializate, 206 de unități de învățământ urmează un model mixt (regie proprie + firmă specializată), iar 140 de școli și licee nu dispun, în acest moment, de servicii de pază.
Cu toate acestea, Jandarmeria, Poliția Națională și Poliția Locală din fiecare U.A.T. vor asigura ordinea publică și în proximitatea unităților de învățământ. Astfel, în medie, vor fi zilnic 336 de jandarmi, polițiști și agenți de poliție locală care au atribuții în acest sens.
Potrivit sursei citate, din punct de vedere igienico-sanitar, în 504 școli și licee sunt respectate normele igienico-sanitare, ceea ce înseamnă că 6 dintre acestea nu dispun de condițiile necesare.
În ceea ce privește securitatea la incendiu, din cele 733 de clădiri în care se vor desfășura cursuri, 64 sunt autorizate, 116 nu sunt autorizate, iar restul nu fac obiectul autorizării.
Nu în ultimul rând, referitor la transportul elevilor, la nivelul județului sunt 137 de mijloace de transport funcționale, toate microbuze.



