Județul Tulcea: Accident rutier cu 4 victime. O persoană a rămas încarcerată

Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea au fost alertați în această dimineață, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, prin care se anunța un accident rutier în localitatea Babadag, dinspre municipiul Tulcea.

Potrivit informațiilor, accidentul s-a produs între două autoturisme. În urma impactului, mai multe persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind încarcerată.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, alături de un echipaj medical cu o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag.

„Salvatorii au găsit 4 persoane, implicate în accident, iar două dintre acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului de către echipajul medical al SAJ Tulcea și SMURD, refuzând transportul la o unitate medicală”, explică reprezentanții ISU „Delta”.

Ulterior, forțele de intervenție au deconectat bornele de la bateria unuia dintre autoturismele implicate, pentru a elimina pericolului izbucnirii unui incendiu.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal