Se fac cercetări și se caută surse, în comuna Lumina. Primăria a anunțat că s-a autosesiszat și a demarat o anchetă pentru identificarea sursei sau a persoanelor fizice sau juridice care, în week-end, ar fi putut desfășura activități care au dus la degajarea unui miros neplăcut.
„Parfumul” ar fi provocat “un disconfort accentuat” în mai multe zone din localitate, susțîn reprezentanții primăriei.
„La sediul instituției nu au fost depuse informări, așa cum s-a mai întâmplat și în trecut, de la agenți economici de pe raza comunei cu privire la eventuale operațiuni de curățare bataluri sau de transport dejecții animale”, au precizat autoritățile locale.
Cei de la primărie spun că sunt hotărâți să facă lumină la Lumina și să-i tragă la răspundere pe vinovați.
Discussion about this post