Tragem linie, nu pe nisip, ci în calendar. Este finalul unei veri terminate înainte să înceapă, pentru antreprenorii de pe litoral. Cu prețuri mai mari și condiții la fel, Mamaia a fost bătrâna uitată, din linia stațiunilor românești, de la Marea Neagră. Aflați din următoarele rânduri cum a ajuns să dea un bărbat 15.000 de euro pentru concediul său „made in România”, petrecut între ruine și aglomerații de blocuri, ridicate haotic.
Mai întâi, despre condiții
Facem prima oprire în cea mai traficată zonă a Stațiunii Mamaia, aproape de autoservirea Cleopatra. Fix în acest loc găsim o ruină de legendă, Palatul Festivalurilor Mamaia.
Palatul Festivalurilor Mamaia.
Aici veneau odată vedetele momentului, iar melodiile lor parcă încă mai răsună între pereții distruși de nepăsare. Teatrul de vară mai are puțin și se prăbușește cu totul, însă turiștii nu se tem să treacă pe lângă el, în drumul către plajă.
„Dacă mai era Mazăre pe trotinetă, nu arăta așa“, glumește turista din imagine, în timp ce ne salută din mers.
Prețuri mari, blocuri multe
Ajungem și-n nord, ca să vorbim despre prețuri, însă nu putem să trecem așa de ușor peste ce am descoperit în sudul Stațiunii Mamaia. Aici, turiștii aleg să-și facă piața de la magazin. De ce? Ne explică acest ploieștean:
„Da, 20 de lei porumbul, pe plajă. Du-te mă de aicea, că nu se merită! Iau de la promenadă, de la gherete, magazine! Nu, domne, că îți fac ofertă, 15 lei. Am zis, nu, nu, nu! Nu vreau să cumpăr de pe plajă, pentru că este cu nisip în el. În loc de sare, are nisip. Copilul zicea, tati, scârțâie dinții, scârțâie dinții. Am zis, stai să iau de la magazin. Nu-mi permit să dau 15 lei pe o bere, 400 ml. Așa merg mai bine la magazin, cumpăr cât vreau și la un preț decent. La magazin le bagă la rece, aici le lasă la botul calului cum s-ar zice“, ne explică omul, cu un aer degajat.
Ne urcăm în mașină și pornim spre nord, acolo unde șezlongul costă între 60 și 220 de lei, iar cazarea pe o noapte cât un salariu întreg. Asta dacă ești dispus să dai atâția bani, pentru apartamente în aceste blocuri aproape lipite unul de altul.
Concediul record
Vacanța e mare doar pentru cei ce vin de la mare depărtare. Vorbim despre românii noștri care lucrează în străinătate. Ilie Vasilciuc spre exemplu are o firmă de construcții în Franța și lunar încasează zeci de mii de euro. Așa că își permite și un sejur mai lung, în tărâmul bogaților din Mamaia Nord.
„Am venit din Paris, suntem aici de trei zile, o să stăm o săptămână. Da, să vă spun cum sunt prețurile din Franța, în comparație cu România. Pot să spun că acolo e mai ieftin ca aici. Îți dau un exemplu, noi avem normal 11 zile de cazare, plătim aproape 2300 de euro, numai cazarea. Dacă mergi în Normandia nu plătești 100 de euro noaptea.“, ne declară Ilie Vasilciuc.
Ilie ne mărturisește că a dat pe concediul în România căt pentru o mașină nouă.
„Am în total o lună de zile și bugetul în jur la 15.000 de euro. Baia Mare, Mamaia, Brașov și ultima săptămână la Baia Mare, apoi mergem înapoi la Paris. “, spune Ilie.
Și cu toate acestea evită șezlongurile din zona cluburilor, unde prețul ajunge și la 220 de lei.
„Noi stăm jos, am venit să stăm pe nisip, nu să stăm pe un șezlong. Stăm pe terasă, la psicină. Ai șezlong acolo. Ne-am permite să mergem și acolo, vorba aia, ne-am permis să plătim 2300 de euro cazarea, dar mă simt mai bine pe nisip.“, ne mai declară bărbatul.
Prețurile mari, lipsa de oferte atrăgătoare și granițele deschise au pus pe butuci stațiunea, în vara lui 2022.
„40 la sută scăderea, o scădere foarte, foarte dramatică. Operatorii din turism au avut cu totul alte așteptări. Aș spune că pentru Mamaia, scăderea a fost una mult mai severă față de ce au înregistrat alte stațiuni. Eforie a capacitat mulți turiști, dar este o stațiune mult mai mică. Rezervările au mers evident mai slab, mai ales în Mamaia, venind după un sezon care a redus deja din imaginea de altă dată a stațiunii regină.“, declară cunoscuta proprietară de agenție de turism, Corina Martin.
De ce găsim aceste imagini neobișnuite, în vârful sezonului estival, pe plajele din nord? Răspunsul ni-l dă tot Corina Martin:
„A fost o vară plină de provocări. A fost o vară în care am încercat să reparăm din imaginea afectată a stațiunii Mamaia. Ceea ce s-a întâmplat cu introducerea unei taxe de parcare care a apăsat din greu pe costurile totale ale unei vacanțe a fost o lovitură pentru cei care au ales Stațiunea Mamaia și o lovitură împotriva operatorilor de turism din Stațiunea Mamaia. “, susține Corina Martin.
Iar Ministerul Turismului a făcut fix nimic ca să revigoreze sectorul grav afectat de criză, susține Corina Martin.
„De pe litoral până în nordul României s-a simțit această scădere. Pe acest fond, Ministerul Turismului nu atrage nici în acest an turiști străini. Dacă România rămâne dependentă de conaționali, atunci când începe școala avem o cădere imediată a turismului. Când am intrat eu în turism aveam cuse charter din aprilie până în octombrie. De ce durată a sezonului vorbeam atunci! Grecia nu trăiește din conaționali. Turismul Greciei se dezvoltă din români, francezi etc. Turismul turc nu trăiește din proprii cetățeni. Toate aceste țări cu care îndrăznim să ne comparăm, fără să putem, au bugete mari pe promovare, 30 de milioane până la 50 de milioane de euro, pe an. Vorbesc despre Bulgaria, Grecia, Turcia. În comparație, România nu a cheltuit nici măcar un euro, nici pentru români nu facem promovare. Nu ați văzut niciun clip în care să spună, români redescoperiți Delta Dunării, români reveniți la Mamaia. “, exclamă agentul de turism.
În lipsa intervenției statului, operatorii privați au apelat la reduceri, însă numai pe alocuri, sperând că vor fi suficiente ca să recupereze din turiștii pierduți. Însă, odată cu începerea noului an școlar, va fi înregistrată mai mult ca sigur și o prăbușire a numărului de vizitatori, de pe litoral.
Discussion about this post