În această dimineață, la ora 9, bibliotecarul Avram Iancu a pornit înot pe brațul Chilia al Dunării și vrea să străbată cei 111 km ai acestuia.
„Motivațiile care mă împing spre acest înot sunt multiple! Prima și cea mai importantă motivație este PLĂCEREA pură de a înota. Doresc să îmbrățișez măreața Dunăre la acest moment delicat pentru ea când nivelul apei sale a atins un minim istoric”, scrie Avram Iancu pe pagina sa de socializare.
„Voi înota exclusiv în apele teritoriale ale României, cât mai aproape de malul Românesc, iar la final voi întra pe Brațul Musura care se varsă în Golful Musura. De acolo ne îndreptăm către, mai vechea mea dragoste, Sulina”, mai spune temerarul.
În 2020, Avram Iancu a înotat și pe Brațul Sfântul Gheorghe, iar în 2017 a înotat pe tot brațul Sulina, după ce a parcurs înot toată Dunărea, în 89 de zile, devenind primul și (încă) singurul înotător din lume care a făcut asta fără costum de neopren.





