Ambasada Statelor Unite în România alături de American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) și de Ministerul Educației Naționale invită liceenii cu cetățenie română să participe la Programul FLEX 2023-2024. Programul este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2023-2024.
Participarea la Programul FLEX este gratuită. Aflat deja la a 7-a ediție, FLEX România a oferit bursa către zeci de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Minnesota, Michigan, Texas, Indiana, California, și New York. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.
Programul presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesați, care sunt declarați câștigători în urma competiției pentru acordarea bursei. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăța mai multe despre SUA și de a le face cunoscute americanilor țările lor de origine.
În anul școlar 2022-2023, la nivel global, aproximativ 1.000 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană și va studia la un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat.
Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții :
• au cetățenie română;
• sunt născuți între 15 iulie 2005 și 15 Iulie 2008;
• sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a;
• studiază engleza în liceu;
• îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.
Elevii pot aplica online până 13 Octombrie, pe https://ais.americancouncils.org/flex
Discussion about this post