Pe 16 septembrie constănțenii vor putea putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul deşeurilor. Săptămâna Europeană a Mobilităţii va fi sărbătorită și la Constanța prin campania „Schimbă PET-ul cu biletul”.
Vineri, 16 septembrie 2022, locuitorii din 65 de oraşe din toate judeţele ţării, printre care și Constanța, vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 5 deşeuri. Iniţiativa aparţine Asociaţiei Act for Tomorrow şi Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul programului naţional Vinerea Verde.
Campania are ca obiective încurajarea folosirii transportului public şi promovarea colectării separate a deşeurilor, care vor fi ulterior transformate în noi resurse. Totodată, campania are şi un obiectiv social, acela de a accesibiliza transportul public. Practic, cetăţenii vor veni cu 5 PET-uri/doze/sticle la unul dintre magazinele Kaufland şi vor primi în schimb un bilet cu două călătorii pentru mijloacele de transport în comun.
Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deşeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) şi să le introducă în automatele Tomra de colectare separată din parcările şi din interiorul magazinelor Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deşeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia vor primi biletul de autobuz pentru două călătorii de la voluntarii prezenţi la fiecare punct de colectare. Campania se desfăşoară pe 16 septembrie, în intervalul 09:00-17:00, în 134 de magazine Kaufland România.
La nivelul județului Constanța sunt 7 locații Schimbă PET-ul cu biletul:
- Constanța – ICIL Bd. 1 Dec. 1918 nr. 21
- Constanța – Viile Noi Bd. Aurel Vlaicu nr. 36
- Constanța – Palazu Mare Bd. Tomis nr.437
- Constanța – VIVO Bd. Aurel Vlaicu nr. 218
- Mangalia – Str. Lavrion nr. 30A
- Medgidia – Str. Independenţei nr. 12bis
- Năvodari – Str. Constanţei nr. 26