luni, iulie 14, 2025

Știrile din lumea ta!

Scumpirile au continuat și în august. Cât a ajuns rata anuală a inflaţiei?

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile de consum în luna august 2022 comparativ cu luna iulie 2022 au crescut cu 0,6%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 11,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 este 15,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) este 11,0%”, se arată în comunicatul INS.  

Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna august 2022 comparativ cu luna iulie 2022 este de 100,44%.

Instituţia menţionează că rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,3%. 

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) determinată pe baza IAPC este de 9,5%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate în august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

BNR estima în mai 2022 o inflaţie de 12,5% pentru finalul acestui an şi de 6,7% pentru 2023, așteptându-se în aceeași timp la o întrerupere temporară a tendinţei dezinflaţioniste în trimestrul II din 2023, odată cu ieşirea din vigoare a măsurilor de plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale. 

La orizontul prognozei, iunie 2024, nivelul proiectat este de 2,3%, în interiorul intervalului ţintei de inflaţie, pe fondul manifestării unui efect de bază substanţial.

Sursă: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal