Turiștii și localnicii din Mangalia au o nouă zonă de promenadă, modernizată. Autoritățile au anunțat că astăzi a fost finalizat proiectul „Lucrări de amenajare și modernizare zone de interes turistic – Sudul litoralului (Mangalia – Saturn)”.
Lucrările de modernizare a falezei s-au desfășurat pe o suprafață de 2,5 km, de la hotel Paradiso până la ieșirea pe cordonul Saturn-Venus și includ patru zone. A fost montat granit pe zidul de gardă nou construit, a fost pus pavaj și au fost instalați noi stâlpi de iluminat ambiental. Modernizarea sistemului de iluminat public pe întreaga lungime a falezei a inclus 164 de stâlpi și 439 corpuri de iluminat arhitectural, încastrate în coronament.
Principala zonă de atracție a falezei pietonale Mangalia-Saturn este reprezentată de punctul de belvedere, prevăzut cu alei de acces.
Potrivit edilului Radu Cristian, în perioada următoare, vor fi demarate lucrări de modernizare la falezele din alte stațiuni aparținând de Primăria Mangalia. Faleza din Jupiter și zona „La Steaguri” au fost modernizate deja în urmă cu câțiva ani, tot cu fonduri UE.





