Laurențiu Duță, tras pe dreapta și amendat cu 1.450 de lei

Artistul Laurențiu Duță a fost tras pe dreapta de către polițiștii rutieri, astăzi, după ce a depășit limita de viteză corespunzătoare. Acesta circula pe bulevardul principal din Stațiunea Mamaia cu o viteză de 82 de km/h în loc de cea legală, de 60 km/h.

Totodată, la momentul legitimării, cântărețul trupei 3rei Sud Est nu avea actele necesare asupra sa, fiind amendat cu suma totală de 1.450 lei.

„De la începutul acțiunii și până în prezent, adică în aproximativ o oră, au fost aplicate deja peste 20 de sancțiuni contravenționale. Spre exemplu, unui bărbat i-a fost suspendat permisul de conducere pentru viteză excesivă, dar și pentru faptul că a săvârșit o altă abatere, respectiv vorbea la telefonul mobil.

Acum puțin timp, un alt bărbat în vârstă de 46 de ani a fost surprins conducând în Stațiunea Mamaia, pe Bulevardul Mamaia, având o viteză de 82 km/h, deși limita în această zonă este de 60 km/h oră. De asemenea, acesta nu avea niciun fel de document asupra lui, fapt pentru care a fost sancționat contravențional cu o amendă de peste 1.400 de lei”, a declarat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Sursă video: IPJ Constanța

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal