Feliciu și marea!

„Marea are o sete enormă și un apetit niciodată satisfăcut” – proverb franțuzesc.

Marea a ajuns la putere și a inundat străzile… a măcinat orașul puțin câte puțin în fiecare zi. Marea a ros asfaltul și a lăsat gropi infernale în urmă.

Feliciu era zeul mării! El (sau poate este o ea?!) controla marea. Era stăpânul neînduplecat al mării! Îi ordona ce să facă, iar marea se supunea numaidecât!

Feliciu nu era un zeu bun. Oamenilor le era teamă de el. Le distrusese frumosul oraș port la Marea Neagră. Zeul cel rău se folosise de umila sa sluga pentru a subjuga oamenii. Străzile și trotuarele erau acum acoperite de o ceață densă de praf. Gropile nu se puteau vedea bine și cum erau peste tot, oamenii cădeau cu mașinile în ele și se accidentau când încercau să plece din casele lor. Marea făcuse prăpăd.

În urmă… lăsase doar niște alge urât mirositoare și îngrozitor de urâte, pe care Feliciu le numea „flori”! Dar oamenii știau că în orașul care acum nu se mai putea numi oraș… nici florile nu mai creșteau!

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.