Seniorii, celebrați la Constanța
Astăzi, 1 octombrie este celebrată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Un prilej potrivit pentru a-i sărbători pe seniori și pentru a face reflecție asupra faptului că vârsta este doar un număr, care nu ne definește cu adevărat.
Costin Răsăuțeanu, liderul consilierilor locali PSD Constanța a transmis pe pagina sa personală de Facebook un mesaj cu ocazia acestei zile:
„Astăzi îi celebrăm cu deosebit respect pe seniorii noștri! Este obligația autorităților locale să se mobilizeze și să găsească cele mai bune resurse să dezvolte programe adaptate pentru integrarea și creșterea calității vieții lor.”
Totodată a menționat că să fii senior nu înseamnă să fii o „anexă” sau o povară și că seniorii sunt de fapt „izvoare de experiență și înțelepciune”.
„Seniorii sunt patrimoniul viu al generației noastre. Să-i ascultăm, să le stăm aproape, să-i implicăm! La mulți ani! Vă iubim și vă prețuim.”, a transmis la final Costin Răsăuțeanu.



Fii primul care comentează acest articol.