După faptă și… pubelă… 

Ridicatul deșeurilor din fața locuințelor din Constanța pare să nască o nouă epopee. Toată operațiunea s-a mutat la ceas de seară, așa cum se face și în alte orașe europene, dar când tot omul e acasă, după serviciu, cu tot cu mașina sau mașinile aferente, în vremuri în care e o loterie găsirea unui loc de parcare. Așa că a venit automat și recomandarea: nu blocați accesul, nu parcați mașinile în zona platformelor de colectare”. 

Din motive rezonabile ori ba, nimic surprinzător însă, unele autoturisme au rămas fix acolo unde ar fi fost parcate și dacă nu era anunțul, și dacă nu venea gunoiul. În aceste condiții începe însă „jocul”. Un proprietar de autoturism rămas… neclintit s-a trezit nu doar că n-a fost luat gunoiul, dar a mai și găsit o parte din el pe capota mașinii.

Ce e drept, misterul planează. Nu se știe dacă resturile au căzut în timp ce angajații de la salubritate manevrau pubelele, dacă a fost răzbunarea vreunui vecin indignat că toată producția din ultima săptămână din tomberoane a rămas tot sub fereastra lui ori, de bucurie că se ridică gunoiul, câțiva tineri care au stat la taclale până tărziu s-au cinstit cu bere, biscuiți și pufuleți, rezemați de automobilul omului și au uitat să mai debaraseze capota folosită pe post de masa. 

Cert este că ridicatul tomberoanelor începe ușor, ușor să încrunte frunți. Mai ales că asta nu e tot. 

Dincolo de posibilele jocuri de culise din scările de bloc, între vecini, cine nu lasă cale liberă mașinilor de gunoi e și bun de plată – amenzile sunt între 400 și 800 de lei pentru persoanele fizice și între 500 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice. 

Și exista și sancțiunea cu… alergătură la pachet. 

După cum unii au pățit deja, se și ridică mașinile, pe cheltuiala proprietarului, desigur – 450 de lei tariful pentru ridicarea autoturismului, 120 de lei prețul petru transport și 60 de lei pe zi depozitarea.  

Și-atunci apare și-ntrebarea: A fi sau a nu fi… în calea mașinii de gunoi…?

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal