Souleymane și Abdoulaye, doi artizani veniți tocmai din Niger, vor susține mai multe ateliere de artă, manufacturând podoabe etnice tuarege, la ArtAntik Gallery în Constanța. Acesta este doar primul pas, care poate să ducă la organizarea unui festival de artă nomadă, un festival al Constanței, a mărturisit Andrei Neagu, managerul ArtAntik.
De profesie jurist, Andrei Neagu este inițiatorul acestui proiect independent și unic în România, prima firmă de profil autorizată de Ministerul Culturii, pentru comerț cu bunuri culturale mobile. Fiind un împătimit colecționar, cu o experiență de peste 15 ani în domeniul antichităților și obiectelor de colecție, a reușit să transforme pasiunea pentru artă, care-i devenise hobby, într-un adevărat business.
De la hobby la business
Dacă la început a vrut să încerce cât mai multe piețe internaționale, Andrei Neagu a decis mai târziu să se concentreze pe România, cel puțin în primă fază, întrucât a observat că și aici există o atracție pentru artă, mai ales din partea colecționarilor avizați, care „înțeleg de ce acest obiect costă mai mult decât o bijuterie fabricată mecanic, oriunde în lume sau făcută în China, la normă”.
„În România, pentru prima oară am vândut acum mai bine de 15 ani, când a apărut ocazii.ro. Mi-am făcut acolo, într-un an și jumătate – doi ani, un portofoliu de 1.000 de clienți, cumpărători. Dar atunci eu vindeam din colecțiile mele, pentru că eu colecționez, pot să zic de când mă știu, din adolescență, iar la un moment dat am început să și vând, niște piese care nu mai erau neapărat dezirabile colecției mele, pentru că mi-am dat seama în timp că nu cantitatea de obiecte este importantă, ci calitatea lor, solaritatea lor”, a declarat Andrei Neagu pentru Observator Constanța.
Cu un portofoliu impresionant de clienți online, peste 12.000 de abonați la newsletter, activitatea magazinului ArtAntik se desfășoară de mai bine de 13 ani în mediul online, iar din această toamnă aceștia și-au deschis și o galerie în Constanța, chiar lângă Arhiepiscopia Tomisului, pe strada Arhiepiscopiei nr.19.
„A fost aproape exclusiv pe online un număr important de ani, pe piața internă și pe piața internațională, mai vindeam în târguri din afară sau pe site-uri specializate cu acoperire internațională, inclusiv Statele Unite, piața asiatică. După care am început să organizez evenimente. „Constanța Revival” este un exemplu. Deja avem șapte ediții în Piața Ovidiu. Și am decis, în toamna acestui an să deschidem galeria și fizic. Noi am avut altă locație înainte, ne-am tot plimbat prin oraș, ca o caravană și într-un final am zis să prindem rădăcini aici, că tot suntem în centrul istoric al Constanței”, povestește managerul ArtAntik.



ArtAntik este un magazin online „contemporary, vintage & antiques”, ce conține piese de artă din diferite epoci, de pe toate continentele și din toate colțurile lumii, dar și artă contemporană, inclusiv creații ale unor artiști contemporani din România.
Printre lucrările de artă de la ArtAntik Gallery există și câteva semnate de nume sonore din lumea artei românești. Cele mai recente sunt o lucrare de artă contemporană de-a lui Sorin Purcaru, doctor în arte, care a avut diverse expoziții prin Europa, și alte trei lucrări de-ale pictorului Octav Băncilă, dintre care una este foarte relevantă pentru Constanța, lucrarea fiind realizată chiar aici, la malul mării, ilustrând un bătrân evreu.
Andrei Neagu ne-a mărturisit că la galeria ArtAntik există o paletă largă cu obiecte din categorii diversificate, astfel încât orice vizitator să poată rezona cu ceva:
„În general femeile au un apetit deosebit pentru bijuterii, pentru podoabe, de aceea noi, ne-am focusat pe partea de online, pe acestea și pe argintărie de epocă. Pe partea de galerie, oferta noastră este mult, mult mai amplă, avem pictură, avem sculptură, avem țesături românești, ii vechi, – scoarțe – în sensul de covoare vechi, tradiționale românești, avem foarte multă ceramică. Gama din galerie este mult mai vastă”, a mai spus iubitorul de artă.
El a mai adăugat că reprezentatele sexului frumos sunt, de asemenea, atrase de articolele vestimentare vintage, cum ar fi o umbrelă veche, o piesă decorativă, sau o jardinieră veche, piese din perioade Art Nouveou, Art Deco.
„Bărbații, în general, se orientează către piese specifice sexului masculin, deci colecții militare, piese decorative, sau accesorii pentru birou, cărți poștale, documente vechi, sculpturi. Dar nu aș pune că sunt cumva femeile și bărbații nișați pe ceva anume, pentru că sunt foarte multe femei care caută cadouri pentru bărbați și viceversa”, a completat managerul ArtAntik.
Toate bijuteriile, atât din galerie, cât și din magazin, fie ele de argint, aur, sau cu diamante, prezintă certificat de garanție internațională, iar prețurile sunt mai mult decât decente, după cum susține chiar Andrei Neagu:
„Prețurile noastre se situează de cele mai multe ori, considerabil, sub cotațiile internaționale pentru o piesă similară, adică avem prețuri adaptate pentru piața românească și la fel piesele pe care le aducem sunt piese pe care noi deja în baza experienței pe care o avem, știm că, colecționarii români rezonează.”



Ateliere de artă cu tuaregii
Souleymane Adoulo Albaka și Abdoulaye Ahmad au venit tocmai din Niger, din capitala istorică a națiunii tuarege – Agadez – pentru a participa timp de nouă zile la diverse „WorkShop-uri de Bijuterii Etnice Tuarege”. Cei doi artizani fac parte din societatea tuaregă Kel Inedan și au fost invitați special la ArtAntik Gallery, pentru a susține mai multe ateliere de metaloplastie și orfevrerie tradițională amazigh, manufacturând podoabe etnice tuarege.
Artizani români din branșă au venit special de prin celelalte orașe din România să participe la aceste workshop-uri, iar pentru că ustensilele le-au fost confiscate înainte de a urca în avion, mai mulți bijutieri din Constanța au adus, fiecare câte o unealtă (pilă, ciocan, etc.) pentru ca cei doi manufacturieri tuaregi să aibă cu ce lucra.
Bijuteria tuaregă este o componentă importantă în colecția de la ArtAntik, mai ales că în societatea românească arta africană, atunci când au fost aduse primele piese de artă, s-a bucurat de un succes notabil.
Fiind buni artizani, acest lucru a ajutat civilizația tuaregă, de-a lungul veacurilor, întrucât niciodată nu au căzut în sclavie și nu au fost vânduți ca sclavi pe plantații, fiind mai valoroși pentru societatea berberă ca artizani, un lucru cu care se mândresc.
„Este o meserie care se transmite de la o generație la alta și este un mijloc prin care ei, Kel Inedan, prin care acești tuaregi și-au asigurat statutul de oameni liberi, ei niciodată, nici în Epoca colonială, epoca Zahărului, în care zahărul era transportat cu caravanele pe care ei le aveau, aceștia nu au fost niciodată sclavi, au știut să se facă indispensabili societății berbere, prin faptul că erau manufacturieri de unelte, podoabe, bijuterii și îmbrăcăminte. Femeile fac piele, ei fac unelte din diverse metale, dar și bijuterii”, a mai mărturisit Andrei Neagu.





În plus, sunt ușor de reperat în lumea islamică pentru că au aceste turbane albastru indigo, pe care numai bărbații le poartă, doar când au nevoie, în timp ce femeia islamică tuaregă nu poartă niciodată voal. Ei se regăsesc acum ca etnie, pe teritoriul a cinci țări, în Niger, Mali, Burkina Faso, Libia, și o comunitate mai mică în Nigeria.
„O altă caracteristică ar fi faptul că societatea tuaregă este una matrilinieară, în care femeia este stâlpul central al societății tuarege, nu bărbatul, deși puterea aparține bărbatului, femeia este totuși punctul central. Prima lor mare regină, care a luptat pentru poporul tuareg a fost o femeie, pe care ei o venerează Mama Națiunii – Mama Poporului Tuareg, iar asta se întâmpla în secolul al IV-lea”, a relatat managerul ArtAntik.
Turismul cultural în Constanța
„Noi încercăm prin ceea ce facem și prin evenimentele pe care le aducem sau încercăm să le aducem în Constanța din ce în ce mai mult, să încurajăm turismul sau să contribuim la componenta de turism cultural care, iată, în ultimii ani vedem că are potențial. De aceea am și deschis galeria”, susține Andrei Neagu.
De asemenea, inițiatorul proiectului ArtAntik crede că acest oraș are foarte multe de oferit, mai ales din punct de vedere istoric și că „turismul cultural nu este sezonier, este pe toată durata anului”. De aceea, a ales să facă acest atelier cu tuaregii, aici la malul mării, cu toate că primise invitații și din București, Oradea, Cluj și alte orașe din România.
Întrebat dacă mai plănuiește să organizeze astfel de ateliere, cu artizani străini, acesta a afirmat că:
„Da, vom mai avea pe viitor, pentru că intenționăm ca în sezonul estival 2023 să organizăm un festival de artă nomadă, în care vom avea atât componenta de muzică etnică și nu neapărat tradițională, dar și contemporană și artizani din mai multe țări exotice, să zicem pentru noi. Vom avea artizani din mai multe triburi africane, vom avea din zona emergentă Balcanilor, din probabil Uzbekistan, avem în plan, din Serbia” , adăugând că intenționează să organizeze festivalul la Constanța, să fie un festival al orașului de la malul mării.
De asemenea, ArtAntik pune mult accent pe autenticitate, pe povestea din spatele obiectului de artă, de aceea, în această colecție, oamenii cu siguranță nu vor găsi kitsch-uri „Made in China”.
„Avem chiar și suveniruri turistice, dar de calitate. Nu că ne ferim, practic eliminăm orice înseamnă cosumerism. Nu avem China. Deci nu avem magneți de China, avem magneți făcuți din materiale din Constanța. Avem statuete – suvenir reprezentând repere istorice ale Cetății Tomis sau ale modernității constănțene făcute manual, pictate manual în ateliere din Constanța”, a relatat managerul ArtAntik.


Un spectacol dedicat Centenarului Încoronării a fost o sursă de inspirație pentru cei doi artizani, tuaregii din Agadez, inima Saharei, care au participat pentru că le-a venit ideea să facă „crucea regelui”, respectiv medalia Ordinul Mihai Viteazu, pe care o văzuseră pe vestonul regelui. Această inițiativă a plecat probabil de la faptul că în cultura lor, fiecare trib are propria cruce, și cu toate că par asemănătoare, semnele de pe ele sunt distincte.





