Constănțenii încă profită de serile blânde la malul mării și, la asfințit, aglomerează faleza Cazinoului. Se bucură de briză și de acordurile lente cântate la harpă ori la vioară de vreun artist.
Oameni de toate vârstele – de la copii de câteva luni, purtați în brațe ori în căruț, și până la seniori cu părul complet nins – iau seara faleza la pas, mai ales în week-end, duminica. Murmurul discuțiilor în doi sau în trei se amestecă imediat cu zgomotul în surdină al mării legănate de vânt.
Cele mai multe bănci sunt ocupate de cei care vor să admire peisajul ori să analizeze fără grabă impresionanta clădire a Cazinoului, încă acoperită parțial de schele. Iar chiotele puștilor veșnic în mișcare completează atmosfera de vacanță târzie.
Aseară, o mână de curioși se oprise în fața unui cântăreț care asigura fondul sonor cu muzică la harpă.
Nu lipsesc nici vânzătorii de magneți, de înghețată ori de baloane de săpun, cei din urmă fiind cei mai “vânați” de copii.
Parcarea plină din zonă este încă un semn că mulți aleg să își petreacă seara de duminică în aer liber, admirând marea de pe faleza Cazinoului.
Discussion about this post