Românii pot investi, începând de astăzi, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 2 ani şi dobânzi anuale de 8,70%, respectiv 9,15%, a anunţat Ministerul Finanţelor.
Titlurile de stat, care au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, pot fi cumpărate între 1 şi 24 noiembrie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. De asemenea, acestea pot fi achiziţionate între 1 şi 25 noiembrie de la unităţile Trezoreriei Statului, iar între 1 şi 24 noiembrie în mediul urban şi 1 şi 23 noiembrie în mediul rural.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate face una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor nu sunt impozabile.
Discussion about this post