Un accident rutier mai puțin obișnuit s-a petrecut în această seară pe DN 1, în localitatea Potigrafu, din Prahova, pe sensul către Bucureşti. Un autocar cu 49 de pasageri, dintre care 43 de copii, şi două autoturisme au lovit un taur care a intrat pe șosea.
Animalul a fost lovit iniţial de autocarul în care se aflau 43 de copii şi 5 adulţi şi care se deplasa spre Bucureşti. Taurul a fost apoi proiectat pe cealaltă bandă a aceluiaşi sens de mers, unde s-a izbit de alte două autoturisme.
În urma impactului, un pasager dintr-un automobil a fost rănit.
Sursa: Agerpres





