Scumpirile afectează semnificativ stilul de viață al românilor, iar asta se reflectă inclusiv în felul în care își petrec timpul liber. Mai bine de jumătate dintre români au renunțat la a mai lua masa în oraș, potrivit unui studiu realizat de Bookingham.
94% dintre respondenți consideră că prețurile din restaurante au crescut, iar asta îi face să fie mai reticenți atunci când trebuie să mănânce în oraș.
Cei care totuși, nu își refuză uneori un mic răsfăț, sunt mai atenți la ce comandă. Pentru a reduce costul consumației, 35% dintre români se orientează spre mâncărurile din meniu care au prețuri accesibile.
La rândul lor, operatorii economici spun că au introdus tot felul de oferte pentru a-i atrage pe clienți. Meniul zilei, happy Hour sau reduceri pentru copii sunt doar câteva dintre promoțiile cu care restaurantele încearcă să-și păstreze clienții. La unele restaurante, prețurile nu au fost majorate, tocmai pentru a nu pierde și puținii clienți care au mai rămas.
,,A scăzut enorm. Foarte tare a scăzut. Avem 30 la sută grad de ocupare. Mă gândesc că inflația, scumpirea produselor alimentare, utilitățile au crescut și din acest motiv lumea preferă să stea acasă. Noi avem aceleași prețuri ca în luna iulie. Asta înseamnă o pierdere pentru noi. Și noi resimțim, suntem pe minus, dar dacă ridicăm prețurile, o să pierdem și cei 30 la sută care mai vin și nu ne permitem să închidem și să pierdem locuri de muncă” a transmis, pentru Observator Constanța, managerul unui restaurant din centrul orașului.
Conform Institutului Național de Statistică, rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum, este 13,5%. În spatele datelor oficiale, impactul real e semnificativ mai mare când vine vorba de cum resimt românii scumpirile actuale. Cele mai mari diferențe s-au înregistrat la prețurile alimentelor.
Discussion about this post