Institutul Pantone a ales culoarea anului 2023. Se numește Viva Magenta, se află undeva între roșu și violet și este descrisă ca o nuanță caldă și cool. Vreme de 25 de ani, celebrul institut alege, pe final de an calendaristic, o culoare reprezentativă pentru următoarele 12 luni.
Denumirea exactă a culorii este Pantone 18-1750 Viva Magenta. Este, spun cei care au ales-o, o nuanţă vibrantă şi nuanţată de roşu purpuriu și un exemplu de echilibru. Se bazează atât pe tonuri calde, cât şi reci, iar originile culorii sunt ancorate în natură. Postarea de pe Twitter a celor de la Pantone a strâns mii de like-uri în doar câteva minute.
„Este curajoasă, neînfricată, înfăţişează optimism şi bucurie – şi ştim că toţi avem mare nevoie de asta”, spune Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute.
În cultura populară, nuanţele de magenta sunt peste tot, de la machiajul smokey-eye de culoarea fructelor de pădure a eroinei Marvel a lui Charlize Theron, Clea, până la îmbrăcămintea aristocratică-western de culoarea prunei a lui Emily Blunt în filmul „The English”.






