joi, iulie 10, 2025

Știrile din lumea ta!

UPDATE: Intervenție de URGENȚĂ pe strada Democrației

Un incendiu a izbucnit în această dimineață pe strada Democrației, numărul 126, din Constanța, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.

La fața locului s-au deplasat Detașamentele Port și Fripis cu trei autospeciale cu apă și spumă, o autoscară, două SMURD și o ambulanță SAJ.

Momentan nu se cunosc informații despre posibile victime.

UPDATE

„S-a intervenit cu 6 autospeciale de stingere, autoscara, 2 SMURD și o ambulanță a SAJ. Incendiul a pornit de la camera centralei care a ars în proporție de 90%, plus 2 tone de material lemnos și s-a extins la o anexă gospodărească din vecinătate. A ars și acoperișul acesteia pe o suprafață de aproximativ 120 mp. O persoană a suferit atac de panică. A primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal