Rafila: „În boala oncologică, dincolo de resursele medicale, trebuie să existe și sprijin spiritual”

Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, declară că în boala oncologica, dincolo de resursele medicale, trebuie să existe și un altfel de sprijin, un sprijin spiritual.

“Un domeniu în care încă suntem deficitari, și trebuie să-l menționez, dar am făcut pași înainte din acest punct de vedere și încurajăm dezvoltarea centrelor de îngrijiri paliative. Pentru că centrele de îngrijiri paliative, nu pentru că sunt neapărat incluse în strategia națională, dar e normal că pacienților cu forme avansate de boală să le oferi o asistență medicală și să faci o terapie a durerii. L-am rugat pe domnul director să invite și câțiva reprezentanți ai cultelor religioase aici, pentru că eu cred că boala oncologica este o boală în care, dincolo de resursele pe care le avem noi din punct de vedere medical, trebuie să existe și un sprijin din punct de vedere spiritual. Și este important că fiecare pacient, în funcție de confesiune, să poată să beneficieze și de o asistență religioasă din acest punct de de vedere”, a declarat ministrul Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.

La conferință a fost prezent și preotul ortodox Olimpiu Zahan care a scos în evidență dramele pe care le trăiesc pacienții cu cancer și ne îndrumă să nu uităm niciodată de „doctorii sufletelor” – preoții, care nu trebuie să lipsească de lângă adevărații profesioniști.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal