Sportivul Rapolas Ivanauskas este noul jucător al echipei masculine de baschet, CSM Athletic Constanța.
Născut pe 15 Februarie 1998 și înalt de 2.08 metri, Rapolas ajunge pentru prima dată în Liga Națională de Baschet Masculin.
„Jucător de origine lituaniană, acesta a activat la nivel de colegiu în Statele Unite pentru Colgate Raiders, Cincinnati ca mai apoi să înceapă cariera profesionistă la Rytas Vilnius. A mai jucat pentru BC CBet Prienai în Lituania iar ultima sa echipă a fost ERA Nymburk din Cehia. În sezonul 2022/23, Ivanauskas a înregistrat următoarele cifre:
Basketball Champions League – 6 meciuri, 6.0 puncte, 5.9 recuperări (1.7 ofensive), 1.0 pase decisive și 0.7 intercepții în 20.2 minute pe partidă pentru 5.3 la eficiență.
Campionatul Cehiei – 16 meciuri, 8.3 puncte, 6.8 recuperări (1.9 ofensive), 1.6 pase decisive în 19.9 minute pentru 11.1 la eficiență
Un jucător de poziție 4 – 5, Rapolas ajunge la Constanța pe un post unde CSM Constanța s-a confruntat cu dese indisponibilități ale jucătorilor datorate accidentărilor.
Welcome to Constanța, Rapolas!”, notează clubul constănțean.
Sportivul din Lituania a semnat cu echipa de pe litoral un contract valabil pentru sezonul în curs.







