O nouă reușită a consilierilor PSD Constanța! Proiectele „Stop depresia. Împreună pentru o comunitate sănătoasă” și „BEBE TRUSOU – sprijin financiar pentru nou născuți” au fost aprobate în ședința de consiliu local de astăzi. Potrivit liderului Costin Răsăuțeanu, astfel „lucrurile intră într-o normalitate și procesul legislativ democratic nu este încălcat”.
„Stop Depresia” este un nou proiect pentru comunitate, depus pe 4 noiembrie de consilierii PSD din Constanța. Costin Răsăuțeanu, liderul acestora, susține că există o nevoie urgentă de soluții pentru efectele dezastruoase pe care le are depresia netratată asupra familiei și a întregii comunități.
„Acest proiect este depus de ceva timp. Faptul că se află pe ordinea de zi ne arată că lucrurile intră într-o normalitate și că procesul legislativ democratic nu este încălcat. Este un proiect care vine să raspundă unor nevoi de actualiate. Acestă boală cruntă cu care se confruntă mulți oameni, mame, vârstnici, persoane care din cauza pandemiei au căzut în depresie, sau din cauza crizei economice, războiului, astfel că cifrele pe depresie sunt îngrijoratoare. Considerăm că acest proiect este benefic pentru oameni”, a precizat Răsăuțeanu.
Proiectul a trecut cu 26 de voturi pentru.
O altă reușită importantă este aprobarea proiectului „BEBE TRUSOU – sprijin financiar pentru nou născuți”, la un și jumătate de când a fost depus în prima lui formă. Inițial, consilierii PSD voiau ca tinerele mame din Constanța să beneficieze de câte un bebe-trusou în valoare de 1.500 de lei, care să cuprindă alimente, produse sau aparatură destinate administrării alimentației, scutece și îmbrăcăminte, produse de cosmetică și igienă, aparatură destinată monitorizării stării de sănătate a bebeluşului, lenjerie pentru pătuţ și o jucărie.
La 20 ianuarie a fost depus proiectul în forma actuală, potrivit căruia tinerele familii primesc câte 2.000 de lei, fie sub formă de produse, fie pe card, în funcție de ce decide primăria. Astăzi s-a decis ca banii să ajungă la familii pe card, pentru a-și cumpăra toate cele necesare îngrijirii unui nou-născut. Și acest proiect a trecut cu 26 de voturi pentru.
„Noi am depus acest proiect încă de acum un an și jumătate. Acum am depus în forma actuală, care a intrat pe ordinea de zi, și anume acordarea unui sprijin financiar de 2.000 de lei pe card, pentru familiile tinere din orașul Constanța, pentru nou-născuții din oraș. Bineînțeles că, de când am depus proiectul și până acum, au fost foarte multe solicitări. Oamenii au aflat de acest proiect și faptul că în aceasă zi cu încredere cred că vom apropba acest proiect care vine în sprijinul nou-născuților și, până la urmă, e un proiect care încurajează natalitatea, în condițiile în care ea a scăzut în ultimii ani în municipiul Constanța. Am încredere că acest proiect depus de grupul PSD va fi un adevărat succes și familiile tinere se vor bucura de el. Trebuie să existe o atenție din partea DGAS în implementarea lui, tocmai pentru a ne asigura că aceste produse vor fi achiziționate în interesul nou-născuților”, a declarat liderul consilierilor PSD, Costin Răsăuțeanu.





