Portarul echipei Malatyaspor, Ahmet Eyup Turkaslan – dat dispărut luni după ce blocul lui s-a prăbușit, în urma cutremurului dim Turcia – a fost scos fără viață sub dărâmături. Avea 28 de ani.
Clubul de fotbal a anunțat oficial tragedia și pe pagina de Twitter. „Nu te vom uita niciodată, om frumos”, au scris cei de la Yeni Malatyaspor.
„O, frate drag… Ahmet Eyup Turkaslan, portarul celor de la Malatyaspor, a murit sub ruine. Dumnezeu să aibă milă de el, le doresc multă putere rudelor. Mă doare de fiecare dată când aud că a mai murit un om. Îmi pare atât de rău”, a scris și fostul atacant al echipei Galatasaray, Hakan Sukur.
Turkaslan a evoluat pentru Gaziantep, Osmanlispor, Umraniyespor și Malatyaspor. La Malatyaspor, a fost antrenat o perioadă și de Marius Șumudică, în sezonul 2021-2022.






