Constănțenii care trebuie să-și schimbe cartea de identitate, însă au actele de stare civilă plastifiate, modificate sau completate fără drept, trebuie să știe că acestea sunt nule, conform legii 119/1996. În schimb, cetățenii pot solicita eliberarea unui duplicat al certificatelor atunci când se adresează Serviciului Evidența Persoanelor.
Mai multe informații, dar și actele necesare regăsiți AICI.
Totodată, constănțenii trebuie să știe că termenul de eliberare a cărții de identitate și a actelor de stare civilă este de 30 de zile și se poate prelungi până la 45 de zile. Motivul este acela că Serviciul Stare Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Constanța va solicita, la rândul său, eliberarea documentului autorității din localitatea în care actul se află în păstrare.
„Persoanele care știu că vor avea nevoie de aceste documente în viitorul apropiat se pot adresa pentru preschimbare serviciilor de stare civilă din localitatea de domiciliu sau din localitatea care le-a emis”, adaugă reprezentanții municipalității.
Discussion about this post