Dorin Recean a fost desemnat de Maia Sandu, astăzi, prim-ministru al Republicii Moldova. Decizia a venit după ce Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia din fruntea Guvernului de la Chișinău, după un mandat de un an și jumătate.
Noul premier a declarat că va trece imediat la formarea noului Guvern de la Chișinău și a vorbit, totodată, despre prioritățile mandatului său. Acesta a ținut să sublinieze bunăstarea socială și securitatea Republicii Moldova, în contextul războiului din Ucraina. El a mai subliniat că dominanta mandatului său este integrarea în Uniunea Europeană:
”Să oferim mai multe resurse în domeniul de afaceri, în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, să avem locuri de muncă, salarii mai mari și bunăstare. De la al Doilea Război Mondial încoace suntem în cel mai înalt risc de provocări. Dominanta programului de guvernare este integrarea europeană”, a declarat Dorin Recean.
Discussion about this post