Avocaţii Elenei Udrea au solicitat joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încetarea procesului penal în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, pe motiv că faptele s-au prescris.
Udrea nu a fost prezentă în sala de judecată, dar a intrat în direct prin videoconferinţă. Fostul ministru al Turismului execută la Penitenciarul Târgşor o condamnare de şase ani primită în dosarul „Gala Bute”.
Şi ceilalţi inculpaţi din dosar au solicitat încetarea procesului penal, cu excepţia Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, care a cerut continuarea judecăţii. Iar instanţa a anunţat că va da o decizie definitivă în acest caz pe 16 martie.
Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.
Procesul se află în faza de apel, după ce în martie 2021 Elena Udrea a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor.
În acelaşi dosar, Ioana Băsescu a fost condamnată la 5 ani închisoare pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.
De asemenea, jurnalistul Dan Andronic, trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat.
Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) – 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) – 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) – 3 ani cu suspendare pentru delapidare.
Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de aproximativ un milion de lei de la Elena Udrea.
Sursa: Agerpres





