Naționala de fotbal a României își așteaptă suporterii la stadion

Luna viitoare înseamnă pentru naționala de fotbal a României startul campaniei în calificările pentru EURO 2024. 

Pentru tricolorii pregătiți de Edi Iordănescu, primul meci oficial va fi în deplasare, cu Andorra, partida care este programată sâmbătă, 25 martie, ora 21:45, pe Estadi Nacional din Andorra la Vella. 

Biletele pentru fanii români în sectorul rezervat acestora sunt disponibile în aplicația mobilă Fan Arena by FRF, dar și pe bilete.frf.ro, la prețul stabilit de gazde, respectiv 100 RON. Perioada de vânzare a biletelor la meciul Andorra – România se încheie sâmbătă, 11 martie. Ulterior, cumpărătorii vor fi anunțați de modalitatea în care vor putea intra în posesia biletelor. Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil și a actului de identitate.

Al doilea meci oficial din luna martie va fi marți, 28 martie, ora 21:45, când tricolorii vor juca acasă contra Belarusului pe Arena Națională. Biletele pentru acest meci au prețul de 40 lei la peluze și 60 de lei la tribune. Biletele sunt disponibile în aplicația Fan Arena by FRF. Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor ”Tribuna 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil în format digital sau printat și a actului de identitate.

Pentru preliminariile EURO 2024, România face parte din Grupa I, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra. Meciurile se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre calificate, primele două clasate din fiecare grupă. Alte 3 reprezentative își vor câștiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024.

Iată programul complet al jocurilor pe care România le va susține în această campanie de calificare: 

25 martie 2023

ora 19:00, Belarus – Elveția

ora 21:45, Andorra – România, Israel – Kosovo

28 martie 2023

ora 21:45, România – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel

16 iunie 2023

ora 21:45, Kosovo – România, Belarus – Israel, Andorra – Elveția

19 iunie 2023

ora 21:45, Elveția – România, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra

9 septembrie 2023

ora 19:00,Andorra – Belarus

ora 21:45, România – Israel, Kosovo – Elveția

12 septembrie 2023

ora 21:45, România – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 octombrie 2023

ora 21:45, Belarus – România, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023

ora 19:00,Elveția – Belarus

ora 21:45, România – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023

ora 19:00,Belarus – Andorra

ora 21:45, Israel – România, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

ora 21:45, România – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal