Un bărbat de 55 de ani a fost reţinut pentru ultraj după ce ar fi ameninţat şi hărţuit, în mediul online, doi poliţişti din Cernavodă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat aseară că poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Cernavodă l-au identificat pe 1 martie pe suspect, faţă de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore.
Conform sursei citate, suspectul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, iar astăzi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post