Regatul Unit și Franța, un nou acord menit să contracareze imigrația ilegală 

Regatul Unit şi Franţa au încheiat un nou acord pentru a pune capăt imigraţiei ilegale dinspre Franţa, cu o creştere a finanţării în timpul următorilor trei ani acordată de partea britanică, au anunţat ieri prim-ministrul Regatului Unit, Rishi Sunak, şi preşedintele francez Emmanuel Macron, la Paris. 

În timpul următorilor trei ani, contribuţia Regatului Unit va fi de 141 de milioane de euro în 2023-2024, de 191 de milioane de euro în 2024-2025 şi de 209 milioane de euro în 2025-2026”, potrivit unui comunicat transmis la finalului unui summit franco-britanic. 

Anunţăm un nou centru de detenţie în nordul Franţei, un nou centru de comandament care reuneşte pentru prima dată echipele noastre (…) şi 500 de noi agenţi suplimentari care să patruleze pe plajele franceze”, a detaliat prim-ministrul britanic în timpul unei conferinţe de presă.

Mai multe drone şi alte tehnologii de supraveghere vor completa dispozitivul „pentru a creşte rata de interceptare”, a mai spus Sunak.

La rândul său, preşedintele francez a amintit că, în 2022, „peste 1.300 de traversări cu ambarcaţiuni precare au fost zădărnicite”, iar 55 de filiere de crimă organizată au fost destructurate, „datorită muncii celulei de informaţii comune franco-britanică”. 

Totodată, aproape 46.000 de ambarcaţiuni au reuşit traversarea anul trecut.

Sursa: Agerpres 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal