Reguli noi în unităţile de alimentaţie publică! De astăzi, restaurantele, fast-food-urile și chiar patiseriile au obligaţia de a afişa ingredientele şi valorile nutriţionale ale produselor şi preparatelor pe care le servesc consumatorilor. Obligația vine în odată cu intrarea în vigoare a Ordinului 201/2022 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Ordinul trebuia să intre în vigoare pe 20 decembrie 2022, fiind amânat în urma consultărilor cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa, pentru jumătatea lunii martie. Asta, pentru a da timpul necesar operatorilor economici să se pregătească cu toate informaţiile pe care aceştia trebuie să le afişeze în meniuri.
Obligația se aplică şi în cazul site-urilor operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online.
Astfel, potrivit Ordinului, în meniu trebuie indicată cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare (ex: muşchiuleţ de porc – 140g, cu garnitură de orez cu legume – 140g [orez, apă, legume – 30g (morcov, dovlecel, ardei gras, în cantităţi variabile), ulei vegetal, sare, potenţator de aromă: glutamat de sodiu]). De asemenea, aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant, etc.) urmată de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric). Astfel, ca exemplu: acidifiant – E 330 sau Acidifiant – acid citric; potenţator de aromă: E621 sau potenţator de aromă: glutamat de sodiu.
Lista aditivilor se regăseşte în Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari.
În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoştinţă de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul, spun reprezentanții ANPC.
Ordinul nr. 201/2022 al preşedintelui ANPC privind detalierea informaţiilor din meniurile restaurantelor intră în vigoare de Ziua mondială a drepturilor consumatorilor.
Discussion about this post