Când ajungi să te uiți în trecut, înseamnă că ceva e greșit în prezent. Întreaga societate românească suferă de boala comparației între România de azi și cea de dinainte de 1989. Mai grav este că în 90 la sută din cazuri, ca să nu spun 99 la sută, ce era înainte de Revoluție este văzut ca fiind mai frumos și mai benefic pentru români decât ce este acum.
Evident, gândirea aceasta nu este una sănătoasă și sigur, țara noastră putea să fie o bijuterie europeană, însă noi am ales alt drum, unul care ne duce în jos, sub nivelul mării. Și dacă tot vorbim (în scris) de mare, haideți să ne referim mai precis la Constanța noastră dragă. Da, orașul fără parcuri și cu sete de verde, orașul care se zbate pentru propria-i viață într-un deșert de betoane. Asta nu de ieri, de azi, ci de când ne știm noi cei ce ne calculăm viața în ani postdecembriști.
Gara din Constanța, cartea de vizită a orașului, prima impresie pentru turiștii veniți cu trenul este un loc gri, un tărâm al betonului. Însă, nu a fost așa mereu. Iată dovada, o poză făcută în anii 70:
Unde este acum spațiul verde? Haideți să-l căutăm împreună, în această forografie!
În plus, activitștii pentru protecția mediului susțin că planul actual al primăriei de a reface zona nu include suficient de mult spațiu verde, ci în schimb abundă în celebrele dale.
Ca o notă personală, fără să vreau să critic autoritatea locală, țin să sublinez faptul că un mare minus va fi și eliminarea vaporașului de la gară. Pentru orașul nostru port acesta era un simbol îndrăgit și de multe persoane din București, cu care am stat de vorbă, fix pe această temă.
Discussion about this post