Se cunosc primele două echipe calificate în semifinalele Diviziei A1 la volei masculin

Se cunosc primele două echipe calificate în semifinalele Diviziei A1 la volei masculin
CS Dinamo Bucureşti şi SCM ”U” Craiova s-au calificat, sâmbătă, în semifinalele Diviziei A1 la volei masculin, după ce au obţinut victorii în deplasare în play-off.

CS Dinamo Bucureşti a dispus de CS Ştiinţa Explorări Baia Mare cu scorul de 3-0 (25-19, 26-24, 25-20) şi a câştigat seria cu 2-0.

În semifinale, Dinamo va întâlni învingătoarea ”sfertului” dintre CSM Arcada Galaţi şi SCM Zalău, primul meci fiind programat la Bucureşti, pe 8 aprilie. SCM Zalău a învins campioana CSM Arcada Galaţi cu 3-1 (25-19, 19-25, 32-30, 25-18), egalând situaţia la general, 1-1. Meciul decisiv va avea loc la Galaţi.

SCM ”U” Craiova a învins-o în deplasare pe CS Rapid Bucureşti cu scorul de 3-1 (15-25, 25-18, 31-29, 25-18), câştigând seria cu 2-0.Primul tur din play-off se desfăşoară după sistemul cel mai bun din trei partide.

În celălalt sfert, CSA Steaua Bucureşti a învins-o în primul joc pe CSM Constanţa cu 3-1 în primul meci, al doilea joc fiind programat pe 29 martie de la ora 17:00 în Sala Sporturilor din Constanța.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: