Activitățile de informare-documentare derulate la nivelul RAJA, în cadrul Programelor Școala Altfel și Săptămâna Verde, continuă cu noi vizite la punctele de lucru ale companiei unde elevii află mai multe despre procesul apei de la robinete, dar și despre tratarea apei uzate în stațiile de epurare. Și săptămâna aceasta RAJA SA și-a deschis porțile pentru copiii dornici să descopere unde se „fabrică” apa sau cum este ea, după folosire, redată circuitului natural în cele mai bune condiții.
Ieri un grup de elevi de la Școala gimnazială „Tudor Arghezi” din Năvodari și de la Școala gimnazială „Mihai Viteazu” Constanța a vizitat sediul central al celui mai mare operator public regional din România în domeniul alimentării populaţiei cu apă potabilă și al epurării apelor uzate, care deservește peste trei milioane de beneficiari din județele Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Dâmbovița, Brașov și Bacău.
Copiii au fost ochi și urechi la explicațiile specialiștilor RAJA privind rolul companiei în comunitate, urmărind activitatea celor mai importante obiective ale acesteia într-o prezentare video. De asemenea, școlarii au avut prilejul de a vedea cum sunt efectuate câteva dintre analizele de laborator prin care se verifică calitatea apei potabile produse și distribuite și eficiența procedeelor de tratare, precum determinarea clorului, PH-ului apei, turbidității sau durității apei, sub îndrumarea Șefului Laboratorului de apă potabilă Palas, Bari Turchian.
Elevii au aflat astfel că apa potabilă este verificată zilnic, atât în laboratoarele de specialitate ale societății, cât și în cele ale Direcției de Sănătate Publică, prin efectuarea de analize fizico – chimice şi microbiologice. În același timp, tânăra generație a cules date prețioase despre circuitul apei în natură și din materialele informative puse la dispoziție de gazde. Activitatea elevilor din data de 27 martie 2023 s-a încheiat cu vizitarea Stației de pompare apă potabilă aflată în incinta sediului central al companiei.
Deplasările „la fața locului” având ca temă centrală APA au continuat și astăzi, când trei clase de elevi constănțeni de la Școala gimnazială „Nicolae Tonitza” din municipiul Constanța dar și reprezentanți de la Școala gimnazială „Tudor Arghezi” din Năvodari au făcut un amplu tur al Stației de Epurare Constanța Nord. În cadrul vizitei, copiii au avut prilejul de a cunoaște procesul tehnologic și utilajele din cadrul stației. Prichindeii au aflat că, din momentul în care apele uzate părăsesc locuinţa, acestea trec printr-un amplu proces de transport, colectare și epurare, pentru ca apoi să poată fi deversate în Marea Neagră.
Specialiștii din domeniul apei le-au explicat copiilor ce înseamnă apele reziduale, de unde provin acestea, le-au arătat zona grătarelor rare – spații special amenajate în care sunt selectate materialele grosiere intrate în stație, de asemenea au vorbit oaspeților despre întregul proces de curățare a apei. De asemenea, i-au învățat cum să protejeze rețeaua de canalizare fără de care colectarea apelor uzate nu ar fi posibilă.
Vizitele copiilor constănțeni în cadrul unor obiective de reper din cadrul companiei de apă RAJA Constanța reprezintă un motiv în plus de a reaminti tuturor să folosească în mod responsabil sistemul de canalizare, evitând să arunce în vasul de toaletă diverse lucruri care nu se dezintegrează, pentru a nu conduce la blocarea acestuia, să folosească apa cu responsabilitate, să nu o polueze.
Discussion about this post