Toni Greblă, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

Plenul Parlamentului a decis astăzi numirea lui Toni Greblă în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Toni Greblă, care este în prezent prefect al Capitalei, a fost propus de PSD pentru această funcţie. Mandatul este de 8 ani.

Votul a fost secret cu buletine.

S-au înregistrat 251 voturi „pentru” şi 110 „împotrivă” privind candidatura lui Toni Greblă.

Ceilalţi candidaţi au fost Iulia Andreea Băbeanu, propusă de AUR – 37 voturi „pentru” şi 324 „împotrivă” şi Cristian Preda, propus de USR – 73 voturi „pentru” şi 288 „împotrivă”.

Pe 11 ianuarie, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două Camere ale Parlamentului demisia sa din funcţia de preşedinte al AEP.

sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal