Alexia Vănoagă a devenit vicecampioană mondială de juniori, în urma participării la competiția din Antalya.
Sportiva de pe litoral a câştigat medalia de argint în finala de la bârnă cu 12.833. Aurul a fost cucerit de Hanyue Yu (China) – 13.133, iar pe locul 3 s-a situat Cristella Brunetti-Burns (Canada)-12.600.
Gimnasta de 14 ani, de la CNOPJ Constanța, antrenată de Carmen Traicu, a obţinut, ca şi în calificări, cea mai mare notă la execuţie (8.233). Alexia face parte din programul „Ţară, ţară, vrem campioane”, coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.
„Este un obiectiv depăşit de delegaţia României la această ediţie a campionatelor mondiale de juniori, ceea ce demonstrează că gimnastele, antrenorii şi comisia de selecţie au fost o echipă. Obiectivul era un loc 4-6, iar Alexia a fost minunată. Pentru juniori anul competiţional internaţional nu s-a încheiat. În iulie urmează FOTE, competiţie pentru care sunt convinsă că se vor pregăti cu aceeași seriozitate. Le urăm mobilizare şi succes!”, a declarat președintele Federației Române de Gimnastică, Carmencita Constantin,
Delegația României se va întoarce acasă, astăzi, la ora 20.20, la aeroportul Henri Coandă.








