Poliția și Parchetul intră pe fir în cazul incidentului în care a fost implicat președintele CJC

Poliția și Parchetul intră pe fir în cazul incidentului în care a fost implicat președintele CJC

Reacție întârziată a instituțiilor abilitate, în cazul incidentului în care a fost implicat președintele Consiliului Judetean, Mihai Lupu! Deși avocații specializați în drept penal susțin că sunt întrunite toate elementele pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și abuz în serviciu, autoritățile nu părut interesate de aflarea adevărului sau de o eventuală sancționare a șefului CJC, cel puțin nu până ca presa să sesizeze lipsa de reacție.

Nici Primăria și nici Parchetul Judecătoriei nu s-au autosesizat deși ar fi putut să o facă. Poliția Națională a anunțat astăzi că va face o notă de constatare. Între timp, Mihai Lupu a intrat în silenzio stampa.

Pentru avocații care au vizionat imaginile, lucrurile sunt clare ca lumina zilei. Președintele CJC a săvârșit nu una ci mai multe infracțiuni. Ultrajul este însă de departe cea mai gravă, mai ales că vorbim despre un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu. Însă lista este lungă și nu îi face deloc cinste șefului de la județ.

„Mă gândesc că avem de a face cu o faptă de ultraj săvârșită prin acea amenințare, chiar două fapte, una pentru că a pus mâna pe polițistul local aflat în funcție și a fost amenințat voalat dar se înțelege clar că a doua zi nu va mai fi  acolo. Abuz în serviciu și poate chiar o faptă de trafic de influență în condițiile în care, în aparență, aceea persoană era cu primarul pe care încerca să îl determine să vorbească cu polițistul pentru ca ulterior să îl dea afară”, spune avocatul Adrian Cuculis.

„În mod normal infractiunea are mai multe forme,  una ușoară, cu amenințare, dar există și lovire sau vătămare corporală dar când e vorba de amenințare pedeapsa pentru ultraj la polițist se majorează cu jumătate și pedeapsa ar fi de la 4 luni jumate la un an și jumate sau amenda penală. Părerea mea este că polițistul a fost amenințat cu consecințe grave cu privire la slujba lui. S-au exercitat presiuni. S-a văzut clar cum domnul președinte îl sună pe domnul  primar încercând să îl intimideze pe polițstul care își face datoria”, este de părere Eduard Niță, avocat.

Deși au trecut mai bine de 24 de ore de la apariția imaginilor în spațiul public, nicio instituție abilitată nu a făcut vreun demers pentru luarea unor măsuri ferme  în acest caz.

„Faptul că Poliția Română nu depune o astfel de  plângere nu ar trebui să împiedice deschiderea unui dosar în condițiile  în care  ultrajul se cercetează ca faptă făcută asupra unui functionar publc iar urmărirea poate incepe din oficiu. Bineînțeles dacă am aprecia că vorbim de abuz în srviciu sau trafic de influență, DNA se poate sesiza din oficiu fără plângere penala prealabilă”, punctează avocatul Adrian Cuculis.

Președintele Consiliului Județean nu mai dorește să facă nici un fel de declarație. Asta desi la conferinta de presă organizată chiar de el a făcut afirmații destul de grave și a vorbit de un santaj mediatic, negat ulterior, într-o intervenție telefonică, la post de televiziune național.

Ulterior întrebărilor adresate de presă, conducerea Inspectoratului Judetean de Politie a anunțat că s-a autosesizat, va face o notă de constatare și o va trimite către Parchetul Judecătoriei Constanța. Parchetul a anunțat, de abia în această după amiază, că a înregistrat un dosar penal și se fac cercetări pentru săvârșirea infrcațiunii de ultraj.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: