Proiect inedit, ocazionat de apropierea sărbătorilor pascale, organizat de Centrul Cultural Județean Constanța ”Teodor T. Burada”, prin Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.
Joi, 06 aprilie, începând cu ora 11.00, constănțenii sunt așteptați în spațiul expozițional al Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ”Jean Constantin”, pentru a afla mai multe despre tehnica încondeierii ouălor.
Proiectul cultural artistic Tradiții Dobrogene este inițiat de prof. dr. Momciu Mariana, profesor în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 18 ”Jean Bart”. Evenimentul, care va reuni elevi ai reputatei profesoare are ca scop dezvoltarea abilităților de descoperire, păstrare dar și transmitere a obiceiurilor, tradițiilor, datinilor și meșteșugurilor populare românești, către generațiile viitoare.
Oul are o bogată simbolistică, iar obiceiul încondeierii ouălor este un obicei milenar pe teritoriul țării noastre. Culorile folosite sunt: albul – simbol al purității, roșul – semnifică viața (culoarea sângelui), albastrul – culoarea cerului și a apei, negru – fertilitatea, galben – reprezintă lumina Soarelui și aurul, iar liniile pictate pe oua simbolizează eternitatea.
Accesul este gratuit.





