Noi acțiuni de deratizare în Constanța

Autoritățile locale au reluat acțiunile de deratizare, necesare pentru menținerea sănătății întregului oraș. Prin urmare, constănțenii sunt rugați să nu atingă sau să îndepărteze momelile amplasate împotriva rozătoarelor.

„Zilele acestea se amplasează momeli toxice în locuri inaccesibile populației pentru protejarea sănătății constănțenilor, conservării şi protecţiei mediului înconjurător. Momelile conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile și sunt protejate în stații de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător. Acestea sunt amplasate în toate zonele orașului, inclusiv în parcuri, promenade, scuaruri și platforme de deșeuri”, transmit reprezentanții municipalității.

Persoanele juridice și fizice din municipiu sunt atenționate că au obligația să efectueze deratizarea imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar.

„Constănțenii sunt rugați să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente!”, adaugă Primăria Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal