Eșec marca Chițac! A cerut rezilierea contractului de finanțare pentru reamenajarea zonei pietonale din centrul istoric

Primăria Constanța a anunțat astăzi intenția de reziliere a contractului încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanța – etapa II”. Motivul oficial, fără un regulament de acces în zona pietonală nu există oportunitatea proiectului. De vină ar mai fi și banii. Prețul cu care a fost adjudecată lucrarea s-a mărit cu aproximativ 27% faţă de prețurile ofertate de antreprenor.

Biroul de presă al Primăriei Constanța a făcut astăzi precizări privind situația contractului privind „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanta – etapa II”. Propunerea de reziliere a acestuia a fost transmisă deja Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Marcat de întârzieri, cu termen de execuție al lucrărilor sfârșitul anului 2023 și 0 șanse de finalizare la termen, cel mai probabil contractul de finanțare ar fi fost oricum reziliat, aspect recunoscut de fostul city manager, Felicia Ovanesian. Oficial însă, motivele care stau la baza deciziei, invocate de municipalitate sunt două, și le redăm așa cum ne-au fost transmise.

Principalul motiv de renunțare a fost cel reprezentat de costurile aferente transportului și depozitării deșeurilor provenite din lucrările de construcții care au crescut cu aproximativ 3000% fața de prețurile ofertate de Antreprenor. Prețul cu care a fost adjudecată lucrarea care era stipulat în contractul de execuție s-a mărit cu aproximativ 27 % faţă de prețurile ofertate de antreprenor. În concluzie Antreprenorul a sesizat această vulnerabilitate și a adus la cunoștință beneficiarul că în urma creșterilor prețurilor nu se mai încadrează în valoarea licitată. Un alt motiv este contestația și anularea regulamentului de acces în zona Peninsulară, corelat cu Obiectivul proiectului – transformarea tuturor străzilor cuprinse în proiect în străzi pietonale, cu asigurarea accesului doar pentru autovehiculele serviciilor de urgență (pompieri, salvare, poliție) a condus la reanalizarea oportunității demarării acestuia. Fără un regulament de acces în zonă, care să interzică accesul autovehiculelor, nu se puteau atinge obiectivele și indicatorii proiectului”, a transmit Biroul de presă al Primăriei Constanța.

În prezent, se așteaptă aprobarea propunerii de reziliere urmând ca după primirea unui răspuns din partea MDLP să se ia o hotărâre cu privire la acest proiect.

Reamintim, proiectul a fost depus spre finanțare pe data de 28.03.2019, iar contractul de finanțare a fost semnat în data de 22.02.2021.

Întârzieri peste întârzieri

Ce s-a întâmplat în tot acest timp și cum s-a ajuns la reziliere? Obținerea cu întârziere a avizelor solicitate prin Certificatul de urbanism a atras de la sine întârzieri în obținerea Autorizației de construire. Din această cauză a fost întârziată elaborarea Proiectului tehnic de execuție și, pe cale de consecință, organizarea procedurii de achiziție a execuției lucrărilor și contractarea acestora s-au făcut cu întârziere, spun reprezentanții municipalității.

Procedura de achiziție s-a făcut prin licitație deschisă la care s-au înscris șapte operatori economici.

Ofertele depuse au fost foarte complexe și au necesitat o evaluare amănunțită din partea comisiei care a fost nevoită să organizeze mai multe runde de clarificări pentru o evaluare corectă a ofertelor. Pe data de 01.08.2022 unul dintre operatorii economici a cărui oferta n-a fost declarată câștigătoare a depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Având în considerare complexitatea dosarului, CNSC a decis pe data de 16.09.2022 prelungirea soluționării contestației cu încă zece zile”, se arată în comunicatul de presă al municipalității.  

Dacă vă imaginați că odată demarat contractul de execuție, lucrurile s-au mișcat mai repede, vă înșelați. S-a modificat durata de execuție a contractului cu 10 luni și de la 24 s-a ajuns la 14, ca urmare a prelungirii duratei de obținere a Autorizației de Construire. Ordinul administrativ prin care Supervizorul a notificat data de începere, respectiv 07.11.2022 a fost emis cu întârziere.

La debutul execuției proiectului, antreprenorul a notificat beneficiarul cu privire la existenta unor rețele de utilități pe șantier, care sunt amplasate la adâncimi superficiale în afara prescripțiilor și normativelor tehnice sau pe trasee diferite față de conținutul avizelor obținute de la entitățile avizatoare.

Cireașa de pe tort pare să fi fost închiderea temporară a amplasamentului de depozitare a deșeurilor provenite din lucrările de constructii gestionat de UAT municipiul Constanta, locație indicată în certificatul de urbanism.

Precizăm, proiectul presupunea reabilitarea și modernizarea a 27 de străzi și alei, în lungime totală de 2.679 m, din zona peninsulară.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal