Multă lume face în această perioadă drumeții în natură, încercând să profite de vremea frumoasă. Specialiștii de la Romsilva atrag însă atenția că a început sezonul împerecherii viperelor, specii veninoase cu care trebuie evitat contactul. Acestea atacă atunci când se simt amenințate.
Specialiștii le recomandă turiștilor aflați în excursii în natură în zonele unde trăiesc vipere să evite suprafețele cu pietriș, stâncoase sau însorite, să cerceteze cu atenție locul unde se așează și să nu bage mâinile între crăpăturile stâncilor.
Vipera cu corn este răspândită în mai multe zone din sudul și sud-estul Europei, inclusiv în câteva zone din România, în zona de sud-vest şi în cea de sud-est.
Romsilva a publicat și câteva imagini care surprind lupta pentru femele între doi masculi de viperă cu corn. Fotografiile, foarte rare, au fost realizate în Parcul Național Defileul Jiului, de către Tibi Feczko.







Vipera cu corn este cea mai mare dintre viperele europene, putând ajunge la o lungime de 90 de centimetri. Se distinge printr-un bot ascuțit cu un corn nazal moale și prin dunga de pe spate, formată dintr-o succesiuni de romburi, cu un colorit diferit la masculi și la femele. Se hrănesc cu mamifere mici, șopârle, broaște sau păsări și preferă habitatele stâncoase din zonele montane.





