Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, Primăria Municipiului Medgidia și Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, organizează marți, 09 mai, în intervalul orar 08.30 – 13.30, o acțiune de donare de sânge.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Medgidia și localitățile învecinate, care doresc să ajute pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.
Pot dona sânge persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani, cu greutatea peste 50 kg (în funcție de înălțime, constituție, care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HIV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă etc).
Persoanele cu vârstă de peste 50 de ani sunt sfătuite sa aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge.
Atenție! Cu 3 zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice!
În ziua donării se recomandă un mic dejun ușor (sandwich-uri, fructe, lactate) și minim 500 ml lichide.
Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de:
– 7 tichete de masă pentru produse alimentare;
– o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, elevi, studenți și militari.
– decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/reședință înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge.
Cei interesați pot obține informații suplimentare la numărul de telefon 0767 989 966.
Discussion about this post