A căzut într-o canalizare pe strada Cișmelei. Salvatorii intervin de urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a fost solicitat să intervină, în urmă cu câteva momente, în fața magazinului Profi de pe strada Cișmelei, din Constanța, unde a avut loc un accident.

Potrivit primelor informații, o persoană a căzut într-o canalizare adâncă de 2 metri, fără capac.

La fața locului au fost alocate o autospecială pentru stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de tip B.

Potrivit salvatorilor, persoana a fost scoasă din canalizare și transportată la spital.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal